Spre deosebire de ceea ce se crede frecvent, marea majoritate a romilor și sinti nu sunt considerate minorități "nomade", ci sunt alcătuite din familii care, din diverse motive, au trecut la un stil de viață sedentar.
Acest fapt e din motive istorice: asocierea țiganilor cu un "popor nomad" este rezultatul precarității vieții, în care ei trăiesc de ani de zile, adesea legați de tipurile de muncă, pe care le-au desfășurat, cum ar fi Kalderasa (căldărari), Lovara (comercianți de cai), Lingurari (ustensile din lemn), Lăutari (muzicieni și instrumente muzicale) sau Circenși și Ursari (spectacole itinerante). Duceau un mod de viață itinerant, interacționând cu economiile esențiale ale agriculturii.
Trebuie subliniat faptul că deja în anii 1500, în Balcani, în Imperiul Austro-Ungar, în Spania sau în Franța și Italia, romii îndeplineau meserii artizanale, locuiau în case fixe și plăteau impozite.
Principatul Moldovei i-a văzut în rolul incomod de sclavi, fiind capabili să-și exercite meseriile itinerante, atâta timp cât plăteau tribute: adesea romii erau sclavi ai mănăstirilor, care îi foloseau pentru muncă în câmp.Au rămas astfel până la mijlocul anilor 1800, când, odată cu revoluțiile liberale, sclavia din regiune a fost abolită. În țările comuniste romii au fost supuși măsurilor de colectivizare, prin introducerea în structurile locative a orașelor a unor ghetouri reale.
Chiar și astăzi romii se află la marginea societății. Un extremism care provoacă admirație: criticii societății contemporane ar trebui să studieze scrupulos lecția despre romi. Aroganța de astăzi ne face să ne gândim la schimbarea romilor și la adaptarea lor la viața noastră.
De multe ori, de teama de a fi discriminați, romii preferă să nu dezvăluie apartenența lor culturală, devenind astfel "invizibili": s-a întâmplat cu personaje celebre, precum: Charlie Chaplin, Elvis Presley, Rita Hayworth, Yul Brynner, Joaqué Cortés, Bob Hoskins, Michael Caine, Antonio Banderas, Zlatan Ibrahimovici.
Este o problemă foarte complexă. În Moldova se întâmplă exact contrariul, ca în cazul cartierului de pe dealul, care domină asupra orașului Soroca, un oraș mic și liniștit la nordul Moldovei, scăldat de apele râului Nistru, la granița cu Ucraina: un vis materializat, în care povestiri, călătorii, fascinații, amintiri se îmbină în anarhia totală a unui popor liber, în cele din urmă, să se poată exprima.
Soroca este, de asemenea, renumită în afara hotarelor moldovenești: vechiul avanpost al genovezilor a intrigat jurnaliștii și fotografii mai mult cu "Dealul țiganilor", un cartier compus din cincizeci de vile, decât cu "cetatea" lui.
O arhitectură liberă, dezordonată și singulară în ansamblu, unde singura regulă este expunerea de putere financiară prin elemente arhitecturale contrastante, cum ar fi arhitecturi "replicate", reproduceri ale unor clădiri celebre precum Casa Albă, Bazilica Sf. Petru la Roma sau Teatrul Bolshoi din Moscova.
"Este libertatea și folosirea ei inteligentă, care a permis comunității Romilor să se răscumpere și a făcut acest lucru în cel mai evident și provocator mod posibil, ridicând din nimic monumente propriilor dorințe, în care să trăiască apoi într-o lume proprie, veselă și colorată, departe dar aproape de arhitectura rezidențială locala care, încă astăzi, se străduiește dar nu se poate răscumpăra de patrimoniul sovietic, plumburiu și gri".
Și o fac cu culorile luminoase, care îi caracterizează pe romi "... partea atât în interiorul, cât și exterioară a casei să le facă să pară clădiri fantastice și ireale, așa cum fantastic trebuia să fie visul și dorința de a avea o casă proprie, un loc stabil pentru un popor, care de sute de ani rătăcește în afara locurilor lui de origine"- după cum subliniază arhitectul Patrizio Corno, autorul "Gipsy Interiors" și "Gipsy Architecture", două cărți, care documentează frumos această realitate urbană ciudată.
Carlo Policano (traducere Svetlana Moțpan)
International editions: