Patrimoniul dispărut: Spada lui Ștefan cel Mare

Bizanț (mai târziu Constantinopol), nume vechi ale orașului de astăzi Istanbul. Niciun alt oraș nu se poate lăuda cu faptul, că ar fi fost capitala a trei mari civilizații diferite, un centru nevralgic, care leagă Marea Mediterană și Marea Neagră, precum și Europa cu Asia.

În inima Istanbulului, există un loc la fel de special: este Palatul Topkapî, acum muzeu național. Construit în 1470, după capturarea Constantinopolului de către Mahomed Cuceritorul, a fost fosta reședință a suveranului, care a locuit acolo până la moartea sa: nu a fost singurul, aici au trăit 26 dintre cei 36 de sultani ai Imperiului Otoman. Ocupă o suprafață de 700.000 metri pătrați; printre colecțiile din interior există loc pentru bijuterii, armuri, porțelan, portrete și îmbrăcăminte, care au aparținut sultanilor.

Printre cele mai importante artefacte din muzeul Topkapî, în sala de arme, se află o spadă moldovenească: simplă, cu două tăișuri, de obicei folosită cu ambele mâini și pentru mânuirea căreia era necesară o forță fizică extraordinară, care atrage atenția prin heraldica mânerului și prin dimensiuni (125 cm lungime, cu o greutate de 2,5 kg).

Este spada lui Ștefan cel Mare, o armă încărcată de legendă, temută de turci, realizată din oțel special. Mânerul sabiei, în formă de cruce, este împodobit cu stema Moldovei, capul de bour și inscripția în slavonă pe discul mânerului „Eu Ștefan Voievod domn al Țării Moldovei”.

Istoria spadei este controversată, cu ipoteze diferite despre originea sa, cu privire la utilizarea armei, asupra materialului, din care a fost realizată, dar mai ales asupra modului, în care a ajuns într-un muzeu turcesc.

Se spune că sabia a fost oferită în dar lui Ștefan cel Mare, după „bătălia de la Vaslui”, de către Papa Sixtus al IV-lea, în semn de recunoștință, pentru rolului său decisiv în apărarea creștinismului.

Dar nu toți istoricii sunt de acord cu această ipoteză: unii se bazează pe corespondența, purtată de voievod cu genovezii și cred, că sabia ar fi fost făcută la o comandă specială a lui Ștefan cel Mare: acest lucru este demonstrat printr-un document, în care este indicată persoana, care a primit comanda, un anume Cristofor și care trebuia să trimită un armurier în Moldova, pentru a studia modelul de spadă moldovenească. Comanda ar fi fost onorată de către genovezi, care au predat o armă din oțel special, de Toledo, la acel moment cel mai bun material existent pentru confecționarea săbiilor.

A demonstra faptul, că este cu adevărat spada lui Ștefan cel Mare, ar exista câteva fresce ale bisericilor moldovenești, ridicate de voievod, pictate parțial în timpul propriei domnii și, mai presus de toate, descrierea conținută în unele surse scrise.

Se susține, de asemenea, că sabia nu a fost folosită în luptă pentru simplul motiv de a elimina riscul, ca un obiect important al dinastiei și un simbol real să poată fi deteriorat sau pierdut. Pe de altă parte, alți savanți susțin că, de fapt, sabia era un semn al puterii, moștenit după regulile dinastiei: mai precis, sabia ar fi aparținut lui Dragoș Vodă, primul voievod al noului principat.

Continuă să rămână un mister, cum spada a ajuns în Turcia. Cea mai acceptabilă versiune este jefuirea visteriei domnești de către turci, care au sustras cadavrul, împreună cu sabia. Acest eveniment s-ar fi întâmplat după 1538, când Petru Rareș a fost alungat, în urma represaliilor lui Soliman Magnificul. Corpul lui Ștefan cel Mare a fost returnat abia în secolul trecut, în timp ce sabia lui se găsește încă la Istanbul, în muzeul din Topkapî.

Deși mereu au fost duse tratative cu autoritățile turcești, pentru a aduce spada înapoi, în România, inclusiv schimbul de artefacte, arma rămâne încă în Turcia, pe când în România și Moldova, la Cetatea Sorocii, există doar copii ale originalului.